Cursurile pe care ți le oferă Școala de Turism Alternativ sunt susținute de către persoane profesioniste și pasionate de munca pe care o fac.
Mario Csipai – lector și fondator
Mario a absolvit facultatea de turism, apoi pe cea de administrație publică. În 2013, împreuna cu mai mulți colegi de la un ONG local, toți pasionați de istoria și moștenirea culturală a orașului Arad, a implementat conceptul de tururi gratuite în oraș, punând bazele Arad Free Tours. Ideea a prins și treaba a început să devină serioasă, așa că în 2015 au fondat Asociația Turism Alternativ al cărui președinte este. Un călător împătimit, Mario a vizitat până în prezent peste 50 de țări, printre care unele mai puțin accesibile turiștilor obișnuiți, cum ar fi Cuba, Iran sau Coreea de Nord.
Flavia Drăgan – lector
Flavia a absolvit ingineria textilă și a activat în diverse firme private, până când și-a dat seama că adevărata ei vocație este alta: turismul. Anii de făcut drumeții și organizat excursii pentru prieteni și cunoscuți au făcut-o să-și dorească să își transforme pasiunea în profesie. A lăsat totul în urmă și a luat-o de la zero. A obținut atestatul de ghid național în turism a absolvit cursul de manager în activitatea de turism, după care a pus bazele Experience Romania, o societate care oferă tururi ghidate „tailor made”, adică făcute la comandă, după cerințele clienților.
Dan Codre – lector
Dan este absolvent de istorie. A lucrat pentru scurt timp în învățământ și apoi în presă ca moderator, reporter și realizatori de emisiuni atât la posturi locale, cât și la posturi TV naționale. În momentul de față lucrează în administrație publică. Are o dicție perfectă și cunoștințe de istorie de invidiat, pe care le împărtășește cu o pasiune și un entuziasm care sunt de-a dreptul molipsitoare. Din 2018 s-a alăturat proiectelor Asociației Turism Alternativ.
Marius Țiu – lector
Marius este doctor în geografie, atât la propriu cât și la figurat. Are o expereiență în învățămant de peste 20 de ani, iar în prezent este profesor de geografie la unul dintre cele mai prestigioase colegii arădene, mentor, lucrător pentru tineret și ghid de turism. Este un pasionat al enigmisticii (rebus) și colaborează de peste două decenii cu revista națională Terra Magazin. A publicat diverse lucrări de specialitate de-a lungul anilor.
Miha Carțiș – lector
Miha a absolvit facultatea de jurnalism și pe cea de limba și literatura engleză, iar de peste un deceniu și jumătate predă engleza în învățământul preuniversitar. Pentru o perioadă, a predat și celor din Penitenciarul de Maximă Siguranță din Arad. A luat parte la nenumărate seminarii și simpozioane unde a prezentat lucrări pe diverse teme. Pe lângă toate astea, Miha este și expert în managementul educațional. Călătoriile reprezintă, de multă vreme, una dintre cele mai mari pasiuni ale ei.
Endre Pasek – lector
Endre este absolvent al facultății de turism și al celei de psihologie. Îi place să îmbine cele două domenii și este pasionat în special de psihologia turistului. A lucrat mai bine de un deceniu în industria hotelieră și este pasionat, așa cum era de așteptat, de călătorii, unde are un palmares de invidiat. Pe lângă turism și călătorii, îi mai place și fotbalul. Este vicepreședintele Asociației Turism Alternativ, fiind totodată și unul dintre membrii fondatori ai acesteia.
Liviu Crișan – lector
Liviu este unul din cei mai apreciați profesioniști în domeniul securității și sănătății în muncă. Este absolvent al Facultății de Construcții din cadrul Universității Politehnice Timișoara. Și-a început activitatea imediat după 1989, ca inspector de stat în cadrul Inspectoratului de Stat Teritorial pentru Protecția Muncii. Odată cu absorbirea instituției în nou înființatul Inspectorat Teritorial de Muncă, și-a început și activitatea managerială în domeniu, inițial ca Inspector șef-adjunct, iar mai apoi ca inspector șef. În 2005 a trecut în domeniul privat, conducând una din cele mai importante societăți private din domeniu.